Am ideea asta în cap de câteva luni. N-am știut cum s-o pun în litere până acum.

Chiar joi, pe 30 martie, la Serile Crilia, cineva a pus întrebarea: „Când știi că trebuie să renunți la un job?”  Partea enervantă e că nimeni nu-ți poate spune: acum sau după ce ai încercat de 3 ori etc. Singurul care ia decizia ești tu. Pe umerii tăi e toată responsabilitatea deciziei. TU va trebui să trăiești cu decizia. TU alegi dacă faci loc pentru ceva mai bun sau pur și simplu rămâi cu „mai puțin”.

Văd oameni (mă văd pe mine) cum țin cu dinții de unii oameni, de unele locuri, de unele job-uri. Și parcă le văd cuta de pe frunte, îndârjiți să nu dea drumul, chiar dacă oamenii nu sunt cei potriviți (fac rău, te țin pe loc, te trag în jos), locurile nu sunt cele în care să îți arăți sclipirea, iar job-urile sunt furnizori constanți de stres și frustrări.

Și mă întorc la mine că am trecut și trec și eu prin astea, prin încăpățânarea de a nu renunța, de a mai face o încercare, de a mai aștepta puțin, poate omul se trezește, locul prinde niște floricele sau job-ul va aduce noi oportunități.

Dar știți ce, după ce ai încercat destul, e timpul să faci loc. Să faci loc pentru alți oameni, alte locuri, alte job-uri, alte lucruri care să între în viața ta. De ușor, nu-i ușor, pentru că doare. Mai ales dacă ai investit timp și suflet în bucățica la care ai decis să renunți. Dar doare și perioada de avarii pe care inevitabil o străbatem înainte de a lua decizia de a face loc. Doare când un om dezamăgește, doare când un loc nu-ți mai aduce bucurie, doare când te simți copleșit la job.

Și, mvai, dar ce frumoasă poate deveni viața dacă faci loc!

Mă uit înapoi la renunțările mele întâmplate de-a lungul timpului și mi-e drag să spun că, chiar dacă în momentul „despărțirii” lucrurile au fost dureroase, am stat închisă în casă, m-am tot gândit ce aș fi putut face altfel sau în plus pentru a nu ajunge la „despărțire”, de fiecare dată au urmat lucruri bune.

Doamne, ce oameni bunuți am cunoscut după ce am dat drumul unor oameni, tot bunuți, dar care nu mai erau potriviți pentru mine; Doamne ce locuri pline și vii am găsit după ce am dat drumul, cu lacrimi în ochi, la locuri unde am evoluat, am simțit, am legat amintiri; și Doamne, nu mai e nevoie să spun, ce job fain am eu acum la Crilia după ce am renunțat la altele 😀

Ce vreau să spun, de fapt, e: fă loc! Când ceva nu e ok, fă loc! Sunt absolut sigură că locul va fi umplut de lucruri bunuțe!