Vânător de mocăciuni…

E cam urât cuvântul ăsta, dar e foarte folosit şi toată lumea înţelege ce vrea să însemne…

Un titlu alternativ ar fi “Vreau să învăţ, dar moca…”

Adică… cum vine asta? Păi vine în felul următor:

Sunt conştient că am nevoie de experienţe noi de învăţare, le caut, îmi plac, dar doar pe cele gratuite că pe bani nu îmi permit. Din punctul meu de vedere, această frază se traduce (de cele mai multe ori) în “prefer să îmi cumpăr chestii (pantofi, smartphone, bere) decât să dau bani pe o chestie de care oricum nu sunt sigur că e de calitate”.

La construirea acestei atitudini au contribuit şi Cursurile din cadrul POSDRU. De prin 2008 am fost bombardaţi cu “oportunităţi” de formare gratuite şi multe din ele fără substanţă. Ei bine, fondurile sunt pe terminate sau va veni şi ziua când nu vor mai fi.

Şi vine vremea să investim în noi la propriu. Cât de des poţi să mergi la formări sau evenimente? O dată pe lună sau o dată la 2,3 luni. Ce buget ai avea nevoie? După o scurtă cercetare, training-uri şi evenimente bune se pot achiziţiona cu preţuri începând cu 50-60 lei până la 1000-1200 lei (excluzând alea super scumpe ce trec de 2000 lei).

Adică se găsesc pentru toate buzunarele. Nu-i rău să mergi la gratuităţi, mai ales că ele există şi multe sunt de calitate, însă e de ajuns? Dacă da, atunci e perfect. Dacă nu, e cazul să renunţăm la atitudinea sus menţionată, să ne facem o evaluare corectă şi să investim în direcţia în care vrem să ne dezvoltăm.

Atât.

Sursa foto: freecoupons.com

4 Comments

  1. Da, așa e, mirajul mocăciunii face ca atenția să fie risipită pe căutări disperate de surse de diplome și certificate, pentru care plătești cu tmpul și energia ta!

    Ca să nu mai vorbim de inexistența unui plan personal de dezvoltare, care să combine acumularea sistematică de cunoștințe, punerea lor în practică și colectarea beneficiilor conform unui plan…

    Această atitudine cu greu ar putea crea valoare, cu greu ar facilita dezvoltarea acelor skill-uri care să ne scoată din rutina neproductivă și să ne plaseze pe un drum a cărui destinație să fie cu adevărat în cartea noastră de vise, deci să însemne ceva real pentru noi…

    E adevărat că multe traininguri moca sunt pe teme generale: comunicare, negociere, vânzări etc. și e adevărat că mulți traineri mimează bine implicarea lor, iar cursanții sunt deosebit de încântați de prestația trainerului și de atmosfera creată… însă puțini înțeleg că valoarea unui training constă tocmai în acele lucruri mărunte, aparent fără importanță, care nu arată „cool” dar care, în timp produc adevărata transformare și creștere….

    Mai nou, este în derulare un mic studiu în rândul celor care în ultimii ani au participat la diverse stagii de pregătire, gratuite și plătite, din care se observă clar diferența de rezultate: astfel, participanții care au urmat traininguri plătite, cu perioade de pre și post training, au înregistrat creșteri semnificative ale: veniturilor, numărul surselor de venituri, îmbunătățiri ale condițiilor de muncă, îmbunătățiri ale vieții sociale și de familie – pe când „mocăciunile” au creat de cele mai multe ori doar sentimentul că s-au cheltuit aiurea niște bani europeni… :(, iar creșterile în plan personal și material sunt nesemnificative și foarte greu de cuantificat.

    Așadar, hai să gândim de mai multe ori înainte să decidem cum ne cheltuim timpul, energia și banii, pentru că atunci când elevul este pregătit, întotdeauna apare și profesorul…

  2. :) e ca-n bancul ăla cu tânărul preot care vine într-o nouă parohie, cu o super predică pe care tot o repeta în fiecare săptămână… până când este întrebat de câțiva enoriași de ce nu o schimbă? La care el răspunde: păi ați făcut ce v-am zis?!?

    Așa și noi: repretăm, repetăm, iar cine are de auzit, va auzi, cu siguranță!

Leave a Comment