Acum ceva vreme am avut o vizită a unui băiat cu o carte. O carte mare și de grea al cărei titlu te înfiora puțin: „5000 de lucruri uimitoare (despre orice)”
Măi să fie, zic… 5000? Chiar atâtea or fi?… Și apoi m-am aventurat în lumea adulților cu care acest copil era însoțit.
Și ieri mi-am dat seama că e foarte probabil ca acest copil șmecher de 9 ani să știe mai multe decât mine, eu ditamai omul peste 30. Și l-am rugat să-mi spună 10 lucruri din categoria Știați că?… așa… din ce își mai aduce el aminte.
Citiți cu atenție, vă rog:
- Sângele parcurge 96.000 km/zi (vitezoman sângele ăsta)
- Apa rece este mai grea decât apa caldă (aha!)
- Piesele Lego se fac la fel ca în 1956. Deci, dacă ai avea un set incomplet de atunci, ai putea să-l completezi cu un set de azi. (good to know)
- Există un hotel care seamănă cu un vulcan, doar că din vârful lui curge apă în loc de lavă. (trebuie să aflu detalii despre hotelul ăsta că nu-l găsesc pe google)
- Cel mai mare păianjen din lume e cât o minge de baschet (luați d-aci… să vă fie ziua frumoasă, că l-am googălit!)
- În timpul somnului creștem cu 0.8 cm iar când ne trezim revenim la forma inițială (mvai ce n-aș da măcar vreo 10 zile să fentez sitemul)
- Libelula are 32 000 cristaline, pe un singur ochi (poftim educație!)
- Arachibutirofobia (am scris pe litere… n-am auzit în viața mea de cuvântul ăsta) este teama că untul de arahide îți va rămâne lipit de cerul gurii (asta da, teamă!)
- O maimuță a fost arestată pentru că a furat un televizor (mă întreb dacă poate candida la primărie… scuze… n-am putut să mă abțin)
- În Egipt, doctorul făcea un medicament din miere, creier de om și fecale de animale pentru a trata iritațiile ochiului. (n-am ce să comentez aici… bleahhh)
Acum, recunoașteți sincer, câte din cele de mai sus le-ați auzit pentru prima dată?
Cred că o să-mi fac un obicei de a avea discuții cu acest băiat de 9 ani pentru a-mi face articolele mai interesante pe blog. Pentru cine nu și-a dat încă seama, băiatul e Bogdan Șubredu. El e cel care mă dă gata cu pofta lui de cunoaștere, curiozitatea și răspunsurile lui sarcastice (oh boy! ce ți le zice dacă nu ești atent!)
Așa că pastila de cunoaștere de azi este à la Bogdan Șubredu!
Cu plăcere!