Incubator

IMG_5784

Incubator este cuvântul pe care mi-l spun atunci când simt că nu mai pot, că sunt obosită, că e greu, că vreau să dorm…

Incubator pentru că fiul meu a stat într-unul timp de 2 luni.

Când am hotărât că e vremea să, în sfârșit, avem și noi un copil după 5 ani de căsnicie, eram entuziasmată, mă imaginam cu un burtoi mare și fericită, mergând mândră pe străzi cu un zâmbet tâmp și burta înainte strigând lumii „Voi fi mamă!”

Număram săptămânile și număram centimetrii și nu mai aveam răbdare să se vadă. Și singurele mele probleme erau câte kilograme oare o să iau din aventura asta, dacă o să fac sau nu vergeturi și pfff… să nasc natural sau cezariană?…

Și așa a fost până în săptămâna 19 când ni s-a spus, cu păreri de rău, că e mic. Copilul nostru rămăsese în urmă 1 săptămână. La 23 de săptămâni am fost diagnosticați cu Restricție de creștere intrauterină (RCIU). Asta însemna că fătul nu primea destul oxigen și nutrienți pentru a crește și, fiind foarte devreme (de obicei se instalează pe la săptămânile 35-37 de sarcină) ni s-au transmis de către specialiștii de la Arcadia păreri de rău. Singurul tratament a fost aspirina, în rest nu se putea face nimic decât să se supravegheze sarcina.

Cum adică „îmi pare rău”? Stați puțin, dar este acolo, îi bate inima… nu putem face nimic? Și uite așa am ajuns la al 4-lea doctor și în săptămâna 24, deși avea doar 760g, ni s-a spus că el crește, încet, dar crește.

Un pic de liniște, zile petrecute numărând mișcările din burtică, dimineți, zile și nopți incantând aceeași mantră „crești, mami, crești”, scrisori trimise în Univers în care povesteam planurile pentru tine, pui, în care te rugam să ne alegi pe noi, că noi te vom iubi așa cum nu a iubit nimeni în lumea asta, povești citite de tati tău la burtică cu Făt-Frumos și zmeii, cu Păcală, Cu Făt-Frumos, fiul iepei care creștea într-un an cât alții în 7… Să ne auzi și să ne alegi pe noi, să nu pleci…

Și pe 8 decembrie ne-a lovit. Cântăreai 973 de grame când alți copii, la 32 de săptămâni au câte 1800-2000g. „INTERNAREA!” asta a fost decizia. În 2 – 6 zile facem cezariană. Ce, cum? Stați puțin… N-a fost de stat… ne-am internat.

Te-au urmărit… doctorii contrariați că erai un copil activ și dopplerele ieșeau bine și eu deja mă pregăteam să merg acasă… și joi dimineață, pe 11 decembrie nu ai mai vrut să fii activ… și nu mai mișcai atât de mult și au zis „Cezariană ACUM!”

M-au pregătit și aveam altă mantră „rezistă, așteaptă, nu pleca! rezistă, așteaptă, nu pleca!”. Și sute de oameni, literal, sute trimiteau gânduri bune ca tu să fii bine, să stai cu noi.

Apoi mi te-au luat. Te-am auzit plângând scurt, o dată și am mulțumit cerului că respiri. Și te-au așezat într-un incubator.

Când te-am văzut prima dată erai plin de tuburi și atât de mic… Te-ai născut de 1050g, slab, numai piele și os. Abia am reușit să-ți disting trăsăturile bărbiei și ți-am numărat degețelele unul câte unul să văd dacă sunt toate… și ți-am spus „Mami e aici! O să fie bine!”

Și apoi zile în care veneam să te privesc prin geamul incubatorului, să-ți citesc „meniul” cu ce ai mai „mâncat” azi prin perfuzie ca să nu mă ghemuiesc pe jos și să plâng în hohote, cu spasme. Aveai nevoie de mine să fiu puternică să simți că sunt lângă tine, că o să fie bine…

Și după 6 zile am intrat la terapie intensivă și am văzut prin geam 3 asistente adunate în jurul incubatorului tău, care era descoperit și tu erai acoperit cu o pelincă… îți vedeam doar o mânuță inertă atârnând în lateral.

Am crezut că te-ai dus… Am început să urlu în mintea mea „SUNT AICI! Luptă, pui! Nu pleca!” ca să mă auzi, să te întorci, să stai cu noi…

Îți puneau un cateter central și a fost ziua în care ai început să mânânci lapte… și după alte 5 zile ți-au scos măscuța de oxigen ținută cu o căciuliță albă pe care o purtai și nu te-am recunoscut așa roșcat cum erai :) Și de Crăciun m-am spălat pe mâini ca un chirurg și am putut să te ating pentru prima dată și pe 10 ianuarie mi te-au dat în brațe pentru prima dată când cântăreai doar 1510g și alergam să prind schimbarea fișei să văd cât ai mai crescut și adunam gramele și îți spuneam povești și venea tati să-ți aducă aminte de fiul iepei… Și ai început să dai un rost zilelor în așteptarea orei în care puteam să îți dau eu să mănânci din biberon… și mă luptam cu tine să te mai pot ține 5 minute în brațe când tu voiai deja să dormi, acolo, la tine în incubator…

Și ni te-au dat acasă după două luni, când ai făcut 2300g… și eram, în sfârșit părinți… nu mai trebuia să pândesc să îți pot schimba scutecul, să cer voie să te iau în brațe, să aștept ora de masă să te pot vedea…

Și am trecut săptămână de săptămână, lună de lună, încă un control la ochi, la inimă, neuro, orl, analize a hemoglobinei și mai trecem.. că uite, azi ai 4 luni și ești bine. Ești puternic și la 5,5 kg mă doare mâna când te țin în brațe.

Că noi am fost niște norocoși, că nu ai avut probleme majore, că ai reacționat bine de fiecare dată, că ți s-a vindecat de la sine retinopatia, otita, ți s-au mai închis ceva valve pe la inimă, hemoglobina a crescut fără să fie nevoie de transfuzie…

Și știu că alți copii nu sunt la fel de norocoși, că poate pur și simplu nu s-au născut într-un oraș unde există echipamente și există specialiști capabili să țină în viață un copil atât de mic. Că nu toate spitalele au oamenii și echipamentele de la Maternitatea Cuza Vodă din Iași.

Și zic… hai să-i facem noi norocoși. Hai să donăm pentru ei, bani pentru incubatoare.

Trimite un SMS la 8844 cu textul SALVEZ și donează lunar 2 euro.

Aici detalii despre campania celor de la Salvați copiii.

Atât!

6 Comments

  1. Ce frumos ai scris!Ce bine ca puiul e bine!Ce bine ca sunteti bine, puternici si impreuna!Va imbratisam cu drag, cu mare drag, cu infinit drag…Si eu imi amintesc, printre lacrimi, experienta incubatorului…Noi avem acum 3 ani si un fratior mai mic de 10 luni, aproape!:)

  2. alexandra

    M-ai facut sa plang! Povestea e aproape la fel cu a mea. Bebe nascut la 36 saptamani de 1700 g. Tot restrictie de crestere intrauterina, numai ca mie nu mi-a spus nici un doctor din cei care mi-au supravegheat sarcina. Ma bucur ca puiul tau e bine acum si ca povestea a avut happy ending. Va pup si va imbratisez, chiar daca nu va cunosc! :)

  3. Gabriela

    Impresionant! Mă bucur ca acum e bine puiul tău. De incubator îmi aduc aminte și eu. Prin acel mic geam mi am atins prima data fetița. La ea totul a fost bine a stat doar 2 zile, s – a născut la 33 săptămâni cu 2250 g, fără probleme, dar a trebuit monitorizata primele ore din viața. Dar am văzut cazuri asemănătoare cu al tău, copii care abia se vedeau de câte tuburi aveau pe ei. Le apreciez mult pe mamele acelor copii, adevărați îngeri păzitori pentru puiuții lor. Puup și multa sănătate!

    1. gemma

      Am trecut si noi pe la incubator.. nu mult, vreo doua saptamani.. dar suficient cat sa traim tot ce ai descris foarte atent in articolul tau.. Emotii, temeri, tuburi, perfuzii peste tot, lapte cantarit la mililitru, comunicare mai mult launtrica, zbateri, plans cat imcape, cantecele soptite.. toate!! Si au trecut 5 ani si suntem f bine!! Multumim lui Dumnezeu pentru incubatorul care a fost disponibil ca al nostru baietel sa scape de convulsii in el.. Multumim pt asistenta care a insistat sa fie primit la ATI.. Multumim pt minunea de a-l vedea fara nici o reactie anormala..

Leave a Comment