GRAMMA – frumusețea-i mai frumoasă

Se pare că iubirea mea pentru vin și-a găsit „izvorul” potrivit. Sâmbătă am avut ocazia să revin la Gramma Wines prin intermediul evenimentului de degustare organizat de prietenii de la ICAR Tours.

Așadar în după-amiaza zilei de 26 ianuarie m-am îmbarcat alături de alți bloggeri ieșeni în autocarul care avea să ne aducă aproape de Gramma. Pe drum am cântat la mulți ani Sabinei și am mâncat bomboane de ciocolată.

Apoi a trebuit să parcurgem cei „700 m” rămași până la destinație pe jos, prin zăpadă și parcă eram undeva la munte. Curajoși, nu ne-am lăsat speriați de frig sau de faptul că cei 700 de metri păreau un picuț mai lungi. :)

drumul spre Gramma

Efortul a fost răsplătit din plin. Ne-am încălzit nițel ascultând povești despre vin, despre cum a apărut vinul conversației, povești spuse de dna Olteanu (aka dna Gramma) și am coborât rapid în locul magic unde se face vinul. Recipiente (sau tancuri) mari ședeau liniștite și așteptau să le degustăm licoarea bahică. Am fost serviți direct de la sursă, am agitat paharul, am admirat culoarea, am mirosit, am băut. Delicios.

Am degustat și degustat până am înțeles de ce Gramma este vinul conversației. :) Frigul nu mai era frig și cumva toți ne-am surprins râzând mai mult, vorbind mai mult.

Gramma la tanc

Un cadou neașteptat a fost sticla de vin pe care fiecare dintre noi și-a umplut-o manual, a îmbuteliat-o și etichetat-o așa cum trebuie. E prima dată când am avut ocazia să fac așa ceva și tot ce pot să spun este că îi admir și mai mult pe cei de acolo pentru curajul de a face un vin excelent și pentru sufletul pe care îl pun în fiecare sticlă.

După acest tur stimulant, ne-am așezat să gustăm din bunătățile pregătite de gazde, să mai degustăm niște vin și să mai conversăm. Am participat la concursul organizat pentru a câștiga două tirbușoane oferite de Frarom Iași, dar se pare Adonis, nu a fost o denumire destul de puternică pentru un vin. Așa că am rămas fără tirbușon. :(

Tirbușoane de la Frarom

Am fost însă „păcălită”, ca urmare a cupajului de vin pe care îl conținea organismul meu, să recit o poezie intitulată Toast. Așa că bloggerimea ieșeană a aflat și de acest „talent” ascuns al meu.

Toast

Una peste alta, a fost o sâmbătă reușită, presărată cu de toate, mișcare, voie bună, oameni jucăuși, gazde impecabile și vin incredibil de bun. Preferatul meu este, fără echivoc, Aligote-ul de la Gramma pe care îl voi savura ori de câte ori voi avea ocazia.

Fără îndoială frumusețea-i mai frumoasă la un pahar de vin al conversației de la Gramma.

Sursa foto: bloggeri ieșeni

Leave a Comment