evenimente, zlider

AMAZING Trainers

Training, training, training. Despre asta este vorba. Încă nu m-am vindecat de training și sunt șanse slabe să mă vindec vreodată. Și pe principiul lui Brian Tracy din Legea Compensației, acționez.

E vorba despre a doua ediție a programului The AMAZING Trainers’ Bootcamp care se va întâmpla în august.

Prima ediție a fost una incredibilă, în care am cunoscut oameni frumoși, pasionați de training și avizi de învățare.

A doua ediție vine cu o noutate, am adăugat acreditarea CNFPA (ANC) de formator. Dacă majoritatea formărilor de formatori la finalul cărărora se obțin astfel de certificate se întâmplă în două weekend-uri consecutive, ridicăm ștacheta și facem un rezidențial de 7 zile de învățare intensivă, de dimineață până seara.

Cine ar trebui să fie interesat de acest program:

  • trainerii la început de drum care vor să-și pună cap la cap niște informații, să dobândească abilități de trainer și să iasă din zona de confort pentru a crește ca trainer;
  • trainerii care, deși poate au acreditare CNFPA, știu și vor să fie parte dintr-un program care îi va scutura din toți rărunchii și va scoate ce-i mai bun din ei;
  • oameni care vor să facă o carieră în training și sunt conștienți că au nevoie de o „temelie” serioasă;
  • toți cei de mai sus, musai cu pasiune pentru training.

Costurile pentru participarea la acest program nu sunt mici, dar nici mari. Un rezidențial (adică plecat de acasă cu bagaj, stat peste noapte, lucrat până seara târziu) are, din punctul meu de vedere, un impact mai mare decât 6 zile de la 9 la 17.00. Rezidențialul te „scoate” din realitate și nu îți dă altă opțiune decât să înveți, să treci prin experiențe concentrate și să pleci de acolo alt om.

Sunt câteva avantaje de cost pentru cei care se înscriu mai devreme. De exemplu, înscrierea până la 15 mai îți poate aduce o reducere de 400 lei, iar până la 10 mai poți să alegi să plătești cele mai mici rate, fără să simți prea tare că bugetul tău se zguduie.

Și după ce plecăm acasă, facem și follow-up. Adică fiecare își stabilește obiective personale și timp de 4 luni venim cu input și susținem atingerea obiectivelor.

Trei dintre beneficiile principale sunt legate de posibilitatea ta de a începe o carieră în training imediat.

În primul rând, vei face parte dintr-o comunitate de traineri cu care vei putea interacționa la nivel de metode, experiențe, sfaturi, proiecte noi etc.

Apoi, ai posibilitatea să participi la ediția viitoare ca Junior trainer și să pui în practică cele învățate.

Poți alege să livrezi sesiuni de training în cadrul CRILIA, sprijinit de noi la toate nivelurile.

Cum sună?

training, zlider

Pentru că uneori fac și asta, mă interesează domeniul și citesc despre sau deschid subiecte de discuție despre.

Părerile oamenilor despre team building variază de la „un mare bullshit” la „extraordinar”.

Mulți cred că team building-ul nu e nimic altceva decât o vacanță pentru angajați plătită de firmă.

Aș vrea să fac ceva precizări despre termenul acesta de team building.

Ce nu este team buidling-ul:

Nu este team bonding. Deși este foarte inportantă și interrelaționarea dintre membrii unei echipe, acest lucru nu poate fi tradus în team building. Team bonding-ul are ca scop creșterea sentimentului de apartenență la o echipă, de a da oportunitatea membrilor echipei de a găsi puncte comune pe care mai apoi să le transpună în munca în echipă. Activitățile folosite în programe de team bonding sunt, preponderent, activități de lucru în echipă într-un cadru relaxat: golf, volei, rafting etc.

Nu este un leac minune care, odată luat, face echipa să funcționeze șnur. Pentru că majoritatea programelor de team building durează 2-3 zile, e absurd să creadă cineva că la final echipa va fi perfectă. Nu va fi.

Ce face, de fapt, team building-ul:

Adresează probleme ale echipei. Punctual și pe bucățele. Pot fi probleme ca: lipsa de comunicare, conflict în echipă, lipsa de motivație, lipsa inițiativei etc. Și ghici ce? Așa cum spuneam și mai sus, echipa nu pleacă acasă cu problema rezolvată. Echipa pleacă acasă cu problema analizată din toate unghiurile, cu identificarea contribuției fiecărui membru la problemă, cu soluții posibile de aplicat, astfel încât problema să fie depășită.

Pune cărămizile de la bază în ordine. Team building-ul lucrează la temelia echipei și dă oportuniteatea membrilor echipei să meargă „acasă” și să așeze restul cărămizilor în ordine.

De aceea, un team building fără follow-up e „un mare bullshit”. E ca și cum ai face fundația unei case și apoi ai lăsa-o în paragină.

Revenind la primul paragraf al articolului, cred că oamenii care consideră team building-ul „un mare bullshit” nu au participat la un team building adevărat niciodată.

Sursa foto: thrill.com.au

training, zlider

AMAZING Trainers Bootcamp

Mi-e greu să încep… nu pentru că nu aș avea ce spune, ci pentru că frazele se aglomerează și vor să iasă toate odată (a la Raluca) atunci când gândurile mele se îndreaptă către săptămâna AMAZING pe care tocmai am încheiat-o.

Dar trag aer în piept … și încep.

Un vis nebunesc, un vis ce zăcea în mine de peste 3 ani s-a împlinit. Un vis care până astă vară a rămas nerostit și-a găsit drumul. Am găsit cei doi oameni perfecți cărora am putut să le rostesc visul fără teama de a fi ridiculizată, Alma Andrei și Irina Șubredu.

După ce au spus DA, putem să facem, am avut prima întâlnire de lucru pentru materializarea AMAZING Trainers’ Bootcamp pe 16 septembrie 2012 și nu ne-am oprit până nu am văzut bootcampul că se întâmplă.

  lucramse lucreazain 3tot lucram

Am structurat conținut, am ales metode, am șters, ne-am răzgândit, am analizat impactul posibil asupra participanților, am ales să creăm o experiență puternică pentru participanți, am avut emoții, am râs, ne-am îngrijorat, am învățat unele de la altele. Au fost luni de pregătire AMAZING.

pregatite de drum

Am plecat cu emoții până la cer într-o dimineață cu ninsoare să-i întâlnim pe ei, pe bootcampers.

Nu știu cum să exprim extazul că s-a întâmplat… Am început să creăm acea comunitate de traineri AMAZING la care am visat. Am avut parte de AMAZING bootcampers care și-au depășit limitele, care au învățat despre ce înseamnă să fii trainer și cum să fii trainer AMAZING.

la 30 de ani training fetele trainers KIT

Mi-am aniversat și schimbrea prefixului în bootcamp și nu cred că mi-aș fi dorit altfel.

Mi-am adus aminte de impactul pe care l-au avut bootcampurile unde am fost eu participant și de oamenii care mi-au schimbat mie viața, de încăpățânarea mea de a mă schimba și de schimbarea ce s-a întâmplat în mine, inevitabil, de fiecare dată. Am experimentat orele „libere” de după livrare în care ne adaptam continuu și evaluam și răs-evaluam până târziu în noapte.

Am învățat mult din această experiență și de la bootcampers și de la colegele mele de training. Am fost de data asta de partea cealaltă de baricadă și a fost AMAZING.

Mulțumesc AMAZING bootcampers și mulțumesc Alma și Irina.

Abia aștept să reiau experiența în ediția a IIa.

Mai multe fotografii.

Sursa foto: crilia

 

training, zlider

stilul tau de training

De când am început să cochetez cu training-ul, am admirat mulți traineri pentru stilul lor, pentru atitudinea în training, deschiderea față de participanți, simțul umorului etc. Nu am admirat trainerii mult prea serioși, atitudinea de superioritate și bețele înfipte în… știți voi unde.

E de la sine înțeles că la început am încercat să copiez toate comportamentele ce mie mi-au plăcut și să fiu și eu ca trainerul „ăla fain”. Și ce credeți că se întâmpla de cele mai multe ori? Nu îmi ieșea. Nu mă simțeam bine, nu ajungeam cum trebuie la participanți.

Acum ceva vreme am fost întrebată la Biblioteca Vie cum ar putea cineva care nu este așa volubil ca mine să fie trainer. Am zâmbit. Răspunsul e simplu: nu toți trainerii sunt la fel. (ca să vezi!) Unii sunt mai glumeți, alții mai serioși, unii sunt mai apropiați de participanți, alții nu, unii sunt mai vorbăreți, alții sunt la subiect etc.

Stilul de training trebuie să fie al tău. Stilul îl creezi odată cu experiența în funcție de ce a funcționat cel mai bine în relația ta cu participanții.

Atâta vreme cât manifești deschidere față de participanți, răbdare și înțelegere, restul se învață. Se învață cum să faci un design, cum să utilizezi metode de training eficient, cum să vorbești în public, cum să evaluezi sesiunile etc. Totul se învață.

Stilul tău de training poate fi un factor care să faciliteze învățarea sau, dimpotrivă, să fie o barieră. De exemplu, simțul umorului, ar putea să creeze o atmosferă relaxantă și deschidere, dar dacă trainerul se transformă în clovn, trainingul se tranformă în stand-up comedy. La fel și cu seriozitatea, Dacă trainerul face abuz de seriozitate s-ar putea participanții să fie crispați nițel. La fel și cu multe altele care țin de stilul de training.

Mie îmi place să abuzez pe ici pe colo de simțul umorului pentru că e în caracterul meu ca om, nu doar în stilul de training.

Poate cu altă ocazie voi scrie ceva și despre efectele râsului în training.

Voi ce stil de training credeți că aveți? Mai serios sau mai glumeț?

Ce fel de trainer ți-ar plăcea să fie în fața ta?

Sursa foto: moaconsultancy.com

training, zlider

angajati softskills

Au nevoie angajații de training soft skills? Din punctul meu de vedere, DA. Dar poate sunt subiectivă, așa că hai să vedem niște argumente.

Ce își dorește un angajator de la angajații săi? Să fie performanți, productivi, să aducă bani. Corect? Corect.

Pentru a îndeplini criteriile de mai sus, angajatul trebuie să posede un set de cunoștințe, abilități și atitudini care să îl ajute.

Nevoia imediată a angajatorului este ca angajatul să știe cum să facă lucruri specifice: să creeze o aplicație, să scrie un comunicat de presă, să știe să lucreze cu Office, să știe să folosească un copiator, să știe o limbă străină etc. Este vorba despre acele lucruri specifice pe care angajatul trebuie să le facă pentru a aduce bani în companie, lucruri care, deci, au legătură directă cu postul pe care lucrează.

Și e normal ca fiecare companie să se asigure că angajații știu lucrurile astea, fie prin angajarea de oameni care știu deja sau prin training pe hard skills. Altfel nu ar avea sens să îi angajeze. Corect? Corect.

Buuun! Acum că ne-am asigurat că angajații știu să facă ce trebuie să facă, hai să vedem de ce uneori nu fac sau nu fac așa cum ar trebui.

Pentru că până la urmă asta e marea problemă. Dacă omul ar fi incompetent (nu ar ști cum să facă) ori nu ar fi angajat, ori ar fi concediat. Așadar avem oameni competenți care știu să facă lucruri și totuși nu lucrează la capacitate maximă, nu fac performanță.

De ce? 

Pe lângă abilitățile hard, angajații au nevoie și de abilități transversale, acele abilități care sunt necesare la orice loc de muncă, îndiferent de natura lui. (PR sau secretară, mecanic sau vânzător).

Au nevoie angajații de abilități de comunicare? De comunicare cu colegii, cu superiorii, de oferire și primire de feedback, de comunicare scrisă – redactat un raport, trimis un e-mail? Păi cam da. Vrem nu vrem, cu toții comunicăm. Mai bine, mai puțin bine, comunicăm. Dar abilitățile de comunicare se pot îmbunătăți, sunt tratabile prin training, astfel încât să nu se mai ajungă la „iar nu ai înțeles ce am vrut să spun”.

Au nevoie angajații de abilități de lucru în echipă? Unii da, alții nu. Cei care prin natura postului nu lucrează în echipă, poate nu își doresc setul ăsta de abilități și poate nici compania nu e interesată să investească în direcția asta. De cele mai multe ori, însă, angajații lucrează în echipă. Adică au un obiectiv comun de atins și o fac prin distribuirea de sarcini congruente, planificare, raportare, reajustare etc. Și ce înseamnă până la urmă să ai abilități de lucru în echipă? Pe scurt: să știi ce știi să faci, să știi când și cum te poți baza pe colegi, să știi când trebuie să faci un pas înapoi, să conștientizezi cum afectează munca sau ne-munca ta echipa, să creezi relații bazate pe încredere.

Au nevoie angajații de abilități de vorbit în public? Din moment ce teama de vorbit în public e pe locurile fruntașe în sufletele oamenilor, aș zice că da. Fie că e vorba de o simplă prezentare de proiect în fața colegilor, fie că e vorba de vorbit în fața a 500 de oameni străini, nevoile sunt cam aceleași: controlul emoțiilor, structurarea logică a prezentării, stimularea auditoriului. Și chiar dacă în job description nu e trecut vorbitul în public, eu aș spune că toată lumea are nevoie de abilitățile astea. Vorbitul în public ajută la creșterea stimei de sine, la încrederea în forțele proprii și mai dă și curaj.

Au nevoie angajații de abilități de leadership? Păi ce înseamnă leadership? Să conduci oamenii bine. Adică să îi motivezi, inspiri, să răspunzi la nevoile lor de dezvoltare, să mediezi conflicte, să îi cunoști și să le distribui sarcini în funcție de competențe etc. Dacă angajații răspund de alți angajați, cu siguranță DA. Dacă ai în companie lideri buni, ei îți vor aduce bani.

Au nevoie angajații de abilități de automotivare? Adică să știe exact ce vor și să lucreze în direcția asta. Să știe că lucrurile pe care le fac îi vor duce într-un anumit punct pe care și-l doresc. Dar mai ales să știe cum să facă asta? Cu cât este mai motivat de factori interni (proprii), cu atât un angajat va fi mai implicat în ceea ce face. Contează și factorii externi de motivare, (ex: banii, mediul de lucru, oportunități etc.) dar eu nu cred că sunt la fel de puternici ca cei interni.

Lista cu siguranță poate continua.

Și aici intervine rolul angajatorului de a merge dincolo de nevoile imediate (angajatul să știe să facă X lucru) și de a arăta interes și pentru dezvoltarea abilităților transversale (soft skills) ale angajaților. Acestea sunt cumva mai puțin importante poate pentru că nu pot fi foarte ușor cuantificate.

Investiția în training de soft skills presupune, din punctul meu de vedere, două tipuri de costuri: costul training-ului și costul timpului petrecut de angajat la training și nu la locul de muncă. Practic training-ul de soft skills e mult mai scump decât stipulat în contract. Cu cât timpul petrecut la training e mai mare, cu atât crește investiția companiei în respectivul angajat.

Și ce e de făcut? Beneficiile training-ului de soft skills sunt multiple și pot aduce în final bani companiei. Un angajat motivat, cu un set de abilități transversale bine puse la punct și poate fără o competență excelentă într-un domeniu va fi mult mai eficient decât unul foarte competent, dar fără aceste abilități. Cel dintâi va căuta continuu să se dezvolte și să dobândească competența excelentă.

Soluțiile și le găsește fiecare companie în funcție de interese: trimite oamenii la training, contractează firme de training, face training intern, organizează diferite activități pentru angajați, implementează sisteme de stimulare și evaluare etc.

„Dacă investim în training pentru angajați și aceștia pleacă? Dar dacă nu investim și aceștia rămân?”

Sursa foto: voziq.com

evenimente, zlider

Se pare că iubirea mea pentru vin și-a găsit „izvorul” potrivit. Sâmbătă am avut ocazia să revin la Gramma Wines prin intermediul evenimentului de degustare organizat de prietenii de la ICAR Tours.

Așadar în după-amiaza zilei de 26 ianuarie m-am îmbarcat alături de alți bloggeri ieșeni în autocarul care avea să ne aducă aproape de Gramma. Pe drum am cântat la mulți ani Sabinei și am mâncat bomboane de ciocolată.

Apoi a trebuit să parcurgem cei „700 m” rămași până la destinație pe jos, prin zăpadă și parcă eram undeva la munte. Curajoși, nu ne-am lăsat speriați de frig sau de faptul că cei 700 de metri păreau un picuț mai lungi. :)

drumul spre Gramma

Efortul a fost răsplătit din plin. Ne-am încălzit nițel ascultând povești despre vin, despre cum a apărut vinul conversației, povești spuse de dna Olteanu (aka dna Gramma) și am coborât rapid în locul magic unde se face vinul. Recipiente (sau tancuri) mari ședeau liniștite și așteptau să le degustăm licoarea bahică. Am fost serviți direct de la sursă, am agitat paharul, am admirat culoarea, am mirosit, am băut. Delicios.

Am degustat și degustat până am înțeles de ce Gramma este vinul conversației. :) Frigul nu mai era frig și cumva toți ne-am surprins râzând mai mult, vorbind mai mult.

Gramma la tanc

Un cadou neașteptat a fost sticla de vin pe care fiecare dintre noi și-a umplut-o manual, a îmbuteliat-o și etichetat-o așa cum trebuie. E prima dată când am avut ocazia să fac așa ceva și tot ce pot să spun este că îi admir și mai mult pe cei de acolo pentru curajul de a face un vin excelent și pentru sufletul pe care îl pun în fiecare sticlă.

După acest tur stimulant, ne-am așezat să gustăm din bunătățile pregătite de gazde, să mai degustăm niște vin și să mai conversăm. Am participat la concursul organizat pentru a câștiga două tirbușoane oferite de Frarom Iași, dar se pare Adonis, nu a fost o denumire destul de puternică pentru un vin. Așa că am rămas fără tirbușon. :(

Tirbușoane de la Frarom

Am fost însă „păcălită”, ca urmare a cupajului de vin pe care îl conținea organismul meu, să recit o poezie intitulată Toast. Așa că bloggerimea ieșeană a aflat și de acest „talent” ascuns al meu.

Toast

Una peste alta, a fost o sâmbătă reușită, presărată cu de toate, mișcare, voie bună, oameni jucăuși, gazde impecabile și vin incredibil de bun. Preferatul meu este, fără echivoc, Aligote-ul de la Gramma pe care îl voi savura ori de câte ori voi avea ocazia.

Fără îndoială frumusețea-i mai frumoasă la un pahar de vin al conversației de la Gramma.

Sursa foto: bloggeri ieșeni

training, zlider

PROCESAREA

Că tot vorbeam zilele trecute la un pahar de „limonadă” cu trainerițele mele despre procesarea (aka debriefing) în training, am zis să și scriu despre asta.

Pentru a realiza procesarea, un trainer are la dispoziție mai multe metode (kolb, cei 4F etc.) Oricare ar fi metoda abordată, scopul procesării este de a ajuta participanţii:

  • să “ventileze” sentimentele şi trăirile după un exerciţiu intens
  • să se poată detaşa şi să povestească experienţa trăită
  • să asculte alte puncte de vedere, experieţele celorlalţi şi să aibă o imagine mai completă a celor întâmplate
  • să facă o analiză a evenimentelor şi proceselor din timpul exerciţiului
  • să tragă concluzii şi să teoretizeze
  • să facă conexiunea dintre cunoştinţele/abilităţile/atitudinile dobândite şi viaţa reală

metoda celor 4F

Sursa foto: flipitconsulting.com, crina penteleychuk

 

evenimente, zlider

Nicu Zegheanu

L-am cunoscut pe Nicu la Business Days la Iași. Am fost la workshop-ul lui, mi-a plăcut și l-am abordat cu tupeu: „Trebuie să vii la Iași, îmi place despre tine.”

Așa că, cu un DA de principiu, am început să planific posibila lui venire la Iași și susținerea unui training pe vânzări. Cum tot timpul am avut o slăbiciune pentru acest domeniu al vânzărilor, am zis că nu trebuie să ratez această oportunitate.

Și uite că la final de martie Nicu e la Iași și susține acel training de vânzări despre care am vorbit acum câteva luni la Business Days.

Se numește PREMIUM SALES – Tehnici și abilități de creștere a vânzărilor și vă învit să nu ratați evenimentul dacă vreți să vă creșteți vânzările.

Despre Nicu pot să vă spun că este un trainer cu experiență, lucrează de 8 ani în dezvoltarea și susținerea programelor de formare și consultanță și a lucrat cu peste 40 companii private în 4 mari domenii: MANAGEMENT ȘI LEADERSHIP, VÂNZĂRI, RELAȚII CU CLIENȚII, RESURSE UMANE.

Sursa foto: crilia.ro

training, zlider

trainingul e bun

În ce fac, în profesia mea, mă lovesc tot timpul de fel și fel de obstacole. Dar cum scriam într-un articol anterior, iau obstacolele ca pe posibilități de dezvoltare, ca pe un câștig suplimentar pe care îl poți avea odată ce ai trecut de acel obstacol.

Și pentru că de multe ori mă lovesc de indiferența oamenilor, de dezinteresul lor, uneori chiar de aversiunea față de training ca urmare a unei experiențe mai puțin plăcute, m-am întrebat și eu: Bă, e bun training-ul ăsta la ceva?

Și cum aș putea eu să explic unei persoane care nu a participat în viața lui la vreun training că de fapt e bun la ceva? Sau poate n-o fi…

Și totuși fac training de ceva vreme și avantajele mi s-au întipărit în codul genetic parcă. Hai să le punem pe hârtie zic… să le scoatem din minunatul cod genetic :)

Așadar, din punctul meu de vedere trainingul (ăla de soft skills/competenți transversale/dezvoltare personală) e bun pentru că:

  • Te ajută să te cunoști pe tine însuți. Sunt lucruri pe care le știm, pe care le facem, dar pe care nu le conștientizăm.
  • Afli lucruri noi și utile de care ai nevoie.
  • Cunoști oameni cu interese asemănătoare cu ale tale.
  • Îți schimbi, ajustezi, îmbunătățești atitudinea.
  • Înveți jucându-te. Și te distrezi.
  • Nu îți dă nimeni examene și note (bine, în afară de minister)
  • Lucrurile pe care le înveți sunt aplicabile imediat.
  • Îți trezesc pofta de a investi în tine și mai mult.
  • Îți dau o pastilă de energie.

Dacă prima participare la un training este una pozitivă, adică ai participat la un training adevărat din care ai învățat lucruri și ai gustat din non-formal, cel mai probabil vei continua să cauți experiențe asemănătoare.

Dacă, dimpotrivă, primul tău contact cu trainingul a fost dezastruos, te-ai plictisit, ai simțit că ai pierdut timpul aiurea, nu ai aflat nimic nou, cel mai probabil vei face parte din categoria oamenilor care cred că trainingul e ”o mare vrăjeală”.

Tot ce pot să spun este că trainingul nu este ”o mare vrăjeală” și spun asta luându-mă pe mine ca exemplu. Trainingul m-a modelat, m-a ajutat să văd mai bine, m-a învățat să mă comport cu oamenii, să conduc o echipă, să organizez un eveniment, să implementez un proiect, să știu ce vreau.

Sursa foto: crilia.ro

Hai că poți!, zlider

cum ma ridic

Toată lumea vorbește despre voință, despre a trece prin Iad și a supraviețui, despre dacă vrei poți și așa mai departe.

Dar ce faci exact atunci când ești jos, demoralizat, cu proiecte eșuate pentru a găsi puterea să te ridici?

La urma urmei, fiecare dintre noi a avut cel puțin o dată sentimentul că e haos în jurul nostru. E momentul ăla când dai cu capul de perete și oricât de mult te-ai strădui să găsești ieșirea, nu o vezi. E ca și cum toate resursele s-au terminat și parcă nu mai are rost să continui. E momentul ăla când ești la o secundă de a renunța la visul tău, de a ceda și de a te mulțumi, nu cu puțin, ci cu foarte puțin, doar-doar poate capeți ceva sens din nou.

Și ce e de făcut? De fapt ce fac eu când trec prin astfel de momente?

În primul rând îmi permit să mă simt prost. Îmi iau 20 min-1 oră în care nu mai încerc să caut soluții, ci pur și simplu ”deplâng” starea în care am ajuns.

Fac o retrospectivă a ultimului an sau a ultimelor luni și îmi aduc aminte de lucrurile bune pe care le-am făcut, de oamenii jucăuși pe care i-am cunoscut, de momentele în care m-am simțit fericită.

Zâmbesc forțat timp de 5 minute. Da, forțat ca o grimasă înspăimântătoare, forțându-mi obrajii să secrete hormonul fericirii.

Ajută foarte mult și o scrisoare de încurajare pe care ți-o poți scrie singur atunci când ți-e bine pentru momentele când vei ști că vei da de greu. O poți scrie online AICI sau adopți metoda clasică de scris o scrisoare pe hârtie și apoi să rogi un prieten să o pună la poștă peste ceva vreme.

Fac o listă cu lucrurile din viața mea pentru care sunt recunoscătoare: oameni, locuri, experiențe, amintiri, animale, obiecte etc.

Apoi îmi deschid carnețelul cu obiective pe termen lung și încep să regândesc obiective pe termen scurt și foarte scurt punându-mi foarte des întrebarea Cum aș putea să fac asta? Apoi desfac obiectivele în activități foarte concrete și parcă totul pare mai clar.

Și mai am eu niște vorbe pe care mi le spun și care mă ajută: Îmi trag 2 palme și o iau de la capăt și Hai să ne întindem pe jos și să murim. Eu le traduc așa: Pot oricând să o iau de la capăt, respectiv O ieșire din asta tot trebuie să existe pentru că viața încă nu s-a sfârșit.

Dacă vrem să mergem mai departe eu sunt de părere că trebuie să ne lăsăm și timp să ”plângem”.

Sursa foto: o5.com