diverse

Acuși pleci, 2016…

Hey, 2016…

Știu că ești hulit… că în genere ai fost cam nașpa că Trump, că PSD, că brexit că război și multe altele. Eu vreau să-ți mulțumesc mult că ai fost blând cu mine și mi-ai adus multe bune.

Eu și familia mea suntem sănătoși. Mbine… în ultima săptămână ne-ai cam pus la pământ cu o răceală „drăgălașă”, dar suntem sănătoși, suntem bine. Am încheiat anul 2 de „părințeală” fără incidente majore, fără alte riscuri de la prematuritate.

Și apoi, mai spre latura de adâncime mai mică:

Mi-ai dat voie să citesc 235 de cărți (așa zice goodreads-ul) bine, vreo 50 sunt pentru copii 3-10 ani, dar nah! Am și ceva cărți de 500+, 800+ și chiar 1000+ pagini… 😀 Oricum… e ceva, nu? M-am oprit aici cu numărătoarea pentru că sunt deja prea multe și ce voi citi în vacanță se cheamă că trecem pe anul 2017… scuze 2016! Așa se face acum! 😛

Ai fost tare bun, cel mai bun de până acum pe partea profesională. Deși partea de training open nu a mai fost ca în 2014, am ținut training de mi-au sărit fulgii în companii… și a fost bine 😀 Am crescut frumos.

Am cunoscut oameni bunuți, oameni care mă stimulează să vreau mai mult, oameni care își aduc aminte de mine și când eu uit de ei, oameni care mă fac să râd, oameni cu care să fac planuri, oameni de la care să învăț.

Mulțumesc și pentru oamenii pe care nu i-am cunoscut în 2016, pe care îi știam de mai demult și care mă îmbrățișează atunci când doare, care răspund la mesajele pe facebook la 2 noaptea, care spun „hei, n-ai chef de o cafea?” deși m-au mai întrebat și acum două zile și săptămâna trecută și eu tot nu am reușit să spun DA răspicat, oameni care spun „măi-măi” când mă lamentez a ’nșpea oară despre același subiect, oameni care știu că îi iubesc fără să fac publică chestia asta și care sunt simplu de iubit.

Danke și pentru răbdarea partenerului meu care m-a scos dintr-o grămadă de „cât pe ce” să o dau în bară din impuls, pentru „tu nu ești așa”, pentru „ești frumoasă”, pentru „te iubesc”, pentru „dormi tu în noaptea asta”, pentru „ce vrei să-ți fac de mâncare”, pentru „fugi biebili și te distrează”.

Mulțumesc și pentru dezamăgirile pe care mi le-ai scos în cale. Știu, e vina mea… ar fi trebuit să știu… oamenii nu sunt constanți, oamenii se schimbă și nu tot timpul în bine… Mno și știu că și anii viitori mă mai așteaptă dezamăgiri și e în regulă. Mă ajută să mă trezesc… să dau cu apă rece pe față, să reevaluez situația și să fac pașii pentru a crește. E bine…

Și mi-ai adus aminte că intuiția e un lucru mare! Mi-ai demonstrat că ceea ce știu în adâncul sufletului, fie bun, fie rău, e așa cum simt eu.

Dar da, 2016, mulțumesc că mi-ai adus aminte cum să fac planuri pe termen lung, că mi-ai readus o parte din fluturașii în stomac pe care îi pierdusem prin 2015 și care acum dănțuiesc în așteptarea înfăptuirii planurilor… hihihi

Iar acum, pe final, mi-ai adus cea mai bună veste bună-bunuță pe care o voi vedea în 2017 😀

Așa că, MULȚUMESC!

P.S. Pune, te rog, o vorbă bună la 2017 să fie și el bun și blând 😀 Mulțu’!

diverse

Păi zile rele am avut cu toții, nu? E careva care a scăpat? Dacă da, ție, persoană care ai scăpat, îți zic: stai calm, mai e vreme!

Zile în care nu mi-a ieșit cum trebuie (era să zic zacusca, dar eu nu fac zacuscă… no, scuze de divagație :D) trainingul sau în care nu am fost blândă (oh, boy… din astea-s mai multe) sau în care mi-am pierdut răbdarea sau în care am fost tristă fără un motiv anume sau zile în care am ales să nu mă schimb de pijamale.

Și uneori în zilele astea întâlnești oameni noi. Și nu e bun. Pentru că tu știi să faci zacuscă, pardon, training bine și știi să fii blândă și ai și răbdare și nici nu ești tristă de obicei, iar de regulă te schimbi de pijamale.

Și mai dați oamenilor o șansă după un prim contact că viața e frumoasă, băi! Și poate ai nimerit ziua cu pijamale 😀

diverse

Mama lui de vot!
De cum am primit dreptul de a vota, am votat de fiecare dată. Rare au fost ocaziile în care nu am putut să-mi exercit dreptul din cauză că nu eram în aria geografică potrivită.
 
Ploaie ninsoare, în drum, mi-am făcut timp să merg la vot.
 
Mă uit acum la rezultatele alegerilor locale din toată țara și mai ales la numărul de oameni prezenți la vot.
 
Mi-e rușine. Mi-e ciudă. Nu mai mult de 100 de ani în urmă, femeile nu aveau drept de vot. În România femeile au drept la vot de fix 78 de ani. Unii dintre noi au bunici mai bătrâne de atât. În perioada ceaușistă votul era de fațadă.
 
Au murit oameni ca să avem noi acum dreptul să votăm. Ce se întâmplă cu noi? În ce lume crește copilul meu?
Și cine ne conduce? Cine sunt oamenii ăștia? Mi-e lehamite. Mi-e lehamite de ei pentru că îmi aduc aminte cu scârbă de o perioadă în care vrând, nevrând intram în contact cu „oamenii” din partide politice. Incultură, snobism, povești despre orgii pornografice, adulter, plagiate, masterate și doctorate făcute de alții pentru ei, achiziții trucate, facturi mai mari pentru produse mai puține, „dă și mie o factură că îți las și ție ceva”, „bag-o mă și pe fii-mea la tine să aibă și ea un serviciu”, „lasă mă, că-l știu eu pe ăla! tu du-te și zi-i că vii de la mine și nu mai plătești nicio amendă”, „ce? câte tone de nisip ai nevoie? se face! dar vezi cum faci, mergi închis” etc.
Mă bucur totuși că văd un val de independenți și oameni buni care au început bătălia împotriva ăstora. Mi-e mi-e scârbă, însă n-am avut curajul să ridic armele și să mă lupt. Nu lupt decât prin vot. Admir și susțin pe cei  care, din punctul meu de vedere, își sacrifică liniștea căminului pentru a lupta cu hoția. Cred că trebuie să fii tare, extrem de tare să poți lupta cu puzderia de nenorociți care, deși în tabere diferite, sunt mână în mână.
Dar și mai important, au nevoie de noi, de oamenii care ne-am săturat de nenorociți. Noi trebuie să-i votăm ca ei să poată duce lupta pentru noi.
Și știu că poate trăiesc în bula mea roz (îmi aduc aminte că e doar o bulă când stau la coadă la poștă, la evidența populației, intru într-un spital de stat și văd oamenii care sunt acolo) și că oamenii din jurul meu sunt oameni cu simț civic, oameni educați, responsabili, dar poate bula asta se poate extinde și să cuprindă din ce în ce mai mulți oameni.
Știu, a trecut ziua votului… dar poate ne trezim…
diverse, pentru suflet

locked-fingers

Să nu mai muncim pentru bani…

Să muncim pentru îmbrățișări, pentru zâmbete întoarse, pentru dimineți leneșe, pentru timp pentrecut cu ăștia micii, cu cei pe care îi iubim.

Să nu mai muncim pentru plata chiriei, pentru abonamentul la telefon, pentru mașină.

Să muncim pentru zile de tolăneală la soare, pentru după-amiezi cu prietenii, pentru glumele nesărate din familie, pentru  o poveste bună.

Să nu mai muncim pentru gadgeturi, pentru plata ratelor, pentru genți și pantofi de firmă.

Să muncim pentru ciripitul păsărilor, pentru freamătul copacilor, pentru gustul fulgilor de nea care cad.

Să muncim pentru țineri de mână, pentru săruturi apăsate pe frunte, pentru priviri de „ești bine?”, pentru „te iubesc”, pentru „hai mami, să ne jucăm”, pentru plimbări fără scop, pentru privit stelele, pentru povești cu zâne, pentru călcat în băltoace pentru că e amuzant, pentru jucat de-a v-ați ascunselea în casă, pentru a sufla o păpădie.

Cred că am munci cu mai mult spor și mai mult și mai bine… și mai frumos.

Poate un geniu va găsi cândva o soluție pentru o lume în care banii să nu mai fie. Eu încă mai caut.

sursa foto: photobucket.com

diverse, training

IMG_6127

După ceva ani să primești un telefon în care să ți se spună „Și acum mai țin minte lucurile pe care le-am învățat de la tine, Crina”

Să primești mesaj „Am schimbat jobul. Acum mi-e bine. Datorită ție. Mulțumesc!”

Să ți se spună „Din cauza ta :) am plecat în Corfu cu niște aproape necunoscuți”

Să sune telefonul într-o după-amiază leneșă când încă ești în pijamale „Vreau doar să-ți spun că îți mulțumesc. Și datorită ție sunt ceea ce sunt astăzi.”

La final de training oamenii să nu vrea să plece chiar dacă au de prins trenul înapoi spre casă. Să se întoarcă de la ușă și să te ia pe sus. „Mulțumesc!”

Să oprească pe toată lumea din făcut poze de final, să se ridice în picioare și să spună „Cred că trebuie să-i mulțumim Crinei pentru toate lucrurile învățate și pentru că ne-a unit așa cum a făcut-o” și apoi să se ridice și să aplaude până simți că ți se umezesc ochii.

După 2 săptămâni de stat la mare să vină la training 2 zile și să spună „Nu mi-am imaginat că va fi atât de fain. Ești un super trainer, Crina”

Să fugă de la serviciu pentru a ajunge la o întâlnire în care să scrie repede pe o hârtie A4: „În urma cursului de Comunicare asertivă, am aplicat pentru US visa. Am luat-o. Și am reînvățat să mă IUBESC și să îmi dau TIMP” și „Am învățat să cer timp. Să iau decizii pentru mine atâta timp cât accept consecințele” și să le țină, foile astea, la piept, în timp ce povestesc cum li s-a îmbunătățit viața.

Să râdă mult și să spună „da, astăzi am învățat ceva despre mine”

Și dacă ai avea toți banii din lume și nu ar mai trebui să lucrezi nici o zi în viața ta, ai mai face training? DA, aș mai face! Aș face training și la 80 de ani dacă m-or ține încheieturile.

diverse

 

bolnavi

Dacă nu m-am săturat de politică, nu m-am săturat de nimic. Mi-e ca de mere acre când aud de inculții și obsedații ăștia sexuali care se numesc politicieni cu licențe și doctorare cu copy/paste făcute de vreo fătucă de la un birou obscur și plătită cu 2 lei.

Mi-e scârbă de voi idioților că nu aveți puterea morală să luptați împotriva lăcomiei și a injustiției, că nu vă e rușine și nu puneți capul în pământ când vedeți nenorocirile prin care trebuie să treacă părinții noștri, copii noștri.

Sunteți niște infecți care angajează în aparatul bugetar 30 de oameni pentru eliberarea unui foi A4 cu o semnătură și-o ștampilă. Sunteți atât de proști încât, dacă dispare politica muriți în șanț de frig și de foame, incompetenților.

Dar să ajungeți și să condamnați bolnavii de cancer la moarte. Sunteți patetici!

Scuzati cuvintele cu esență puternică, dar a fost picătura…

Mai multe puteți citi despre asta pe blogul Simonei Tache. Scrieți, dați mai departe poate află destul de multă lume încât să putem face ceva.

Sursa foto: kwejk.pl

diverse

Mi-e ciudă şi îi invidiez enorm pe tinerii din ziua de azi.

Au atâtea posibilităţi de a investi în ei înşişi, domeniul dezvoltării personale şi profesionale a crescut cum acum 10 ani nici nu visam.

Îmi aduc aminte ca prin anul 2 de facultate, în 2002, când am participat pentru pima dată în viaţa mea la un training că am fost absolut fascinată, uimită de cât de „altfel” poţi învăţa o mulţime de lucruri şi cum interacţiunea cu ceilalţi te influeţează, te modelează, te face să gândeşti.

Căutam non-stop posibilităţi de a participa la alte training-uri, de a mă implica în proiecte, de a cunoaşte oameni. Renunţam la multe lucruri pentru a putea să îmi plătesc taxa de participare, biletul de avion, sucul sau masa. Şi devoram cu o foame incredibilă toate lucrurile pe care le auzeam , exprimentam sau citeam.

Mă uit azi la generaţia actuală, la tinerii care termină liceul şi nu sunt în stare să treacă BAC-ul şi nu sunt interesaţi decât de gadget-uri, maşini, bani şi dacă se poate fără să facă vreun efort.

Ce au in comun tinerii, Matrix şi dezvoltarea personală? Celebra scenă cu gloanţele care trec pe lângă Neo (Keanu Reeves). Aşa cum Neo evită gloanţele, aşa şi generaţia asta nouă evită dezvoltarea, cunoaştere, cititul…

Şi e păcat… profitaţi cât puteţi la 18-23 ani… Acum e perioada cea mai bună de a vă descoperi abilităţile şi de a vă hotărî 100% ce veţi face în viaţa de adult.

diverse

Cine mă cunoaşte cât de cât ştie că nu sunt genul care să facă din ţânţar armăsar…  nu mă enervez foarte des (eventual bravez ca să impresionez :D), de fapt o fac destul de rar şi atunci e cam nasol de cei care îmi sunt prin preajmă (săracu’ soţ al meu). Ultima săptămână, însă, am fost “forţată” să depun declaraţie la OPC nu o dată, ci de 2 ori. Şi ca să ajung să depun declaraţiile astea m-am enervat ORIBIBIL de tare.

O dată m-a enervat Orange România pentru că vroiau să facă vânzare cu mine la telefon, în loc să îmi rezolve cererea de închidere a unui abonament, MINŢINDU-MĂ (auzi! să mă mintă careva pe mine :D) că îmi pierd numărul de telefon (al meu din 2002) dacă îmi închid abonamentul. Pam-pam… OPC, trahedia…Orange regional… nu îmi ia nimeni numărul de telefon. Aia îs băieţii şi fetele de la call center care tre’ să facă target. Deci se poate…

Ieri… Am avut ceva legături cu un anume jurist Marius Condrea (feriţi-vă de el!!!) Semnasem noi un contrăcţel pe 10 februarie să îmi depună ceva documente la Registrul Comerţului. Plătit om, dat hârtii necesare… Pe 15 trebuia să îmi iasă documentele. Trece 15, trece 16… Mă rog… pe 20 sun…

Răspuns: “O picat softul la Registru”… Bine…

Pe 21 nu mai pot şi îmi trimit bărbatul să vadă ce şi cum cu nenea ăsta. “Documentele sunt depuse, Registrul Comerţului nu a dat niciun semn. Aşteptăm.” Bine…

Pe 23 sun la Registru (deja îmi ieşeau flăcări pe urechi). “Cererea dvs. este amânată din data de 15 februarie. Nu sunt trecute corect nişte date de identificare. Nu a venit nimeni să depună actele corect.” Auăleu !!!

Sun la nenea Condrea care îmi răspunde cu “Aveţi o amânare. Ăştia de la Registrul Comerţului caută nod în papură. O rezolvăm”. De rezolvat oricum trebuie să o rezolvi că te-am plătit pentru asta (în gândul meu), dar ce mă fac eu cu termenul de 6 zile din contract? Abia pe 24 s-a rectificat problema şi hârtiile mi-au ieşit abia ieri, pe 28 ferbruarie.

Mă duc să îmi ridic hârtiile. Dau de secretară… că nenea Condrea e persoană importantă şi nu face munca de jos. Cer şi eu lămuriri… care a fost problema? Nişte date de identificare bla bla bla… da-ţi şi mie să văd… Ghici ciupercă-ntr-un picior? În exemplarul meu datele erau corecte! Când au dat ei print să depună la Registru… s-o strecurat o greşală mică…

Bun… hai trecem peste asta că se mai întâmplă să greşeşti… no’, suntem oameni, dar de ce de pe 15 când s-o dat amânarea şi până pe 23 când te-am sunat eu, tu habar n-ai avut că e o problemă? Vreau banii înapoi!!!

Nu vă imaginaţi că secretara era plină de bun simţ… M-o hutuchit cât colo “Să vorbiţi cu dl Condrea!” În momentul ăsta nişte scuze ar fi fost excelente. Sunat dl Condrea. Dl meu, uitaţi care e problema… ce facem? “Daţi-mă în judecată! Eu v-am văzut că sunteţi o femeie certăreaţă.” Iarăşi… SCUZE… dacă aveam nişte scuze plecam acasă liniştită.

Şi acum, vă întreb eu pe voi, să nu fac acolo o reclamaţie la OPC, la Garda Financiară (că nu mi-a dat nici factură pe toată suma)?

diverse

Ce mi-ar fi plăcut să ştiu când eram boboc

Zilele trecute am primit o aşa-zisă leapsă online la care mă văd nevoită să răspund, nu înainte de a menţiona provenienţa ei – Andreea Marc

Ei bine ce mi-ar fi plăcut să ştiu când eram boboc? Voi fi foarte scurtă şi la obiect cu această chestiune :)

Mi-ar fi plăcut să îmi spună cineva încă din prima zi că facultatea trebuie presărată şi cu alte chestii decât învăţatul. Chestii cum ar fi voluntariatul, lipit afişe, distribuit fluturaşi, scris proiecte, negocieri de parteneriate, cărat flpchart-ul pe Copou, nopţi petrecute în discoteci, seri prelungite de vizionat filme pe calculator, de jucat cărţi şi rummy, beri săptămânale şi o grămadă de alte chestii fără nici o legătură cu examenele.

Eu am pierdut un semestru să aflu lucrurile astea pentru că mă încadram în tiparul de copil plecat de la mama de acasă, copil care avea un singur scop: să aibă notele cele mai mari. NU în asta constă facultatea… Din punctul meu de vedere, poţi să ai notele cele mai mari, dar dacă ai stat închis în casă sau în camera de cămin pe toată perioada facultăţii ai pierdut muuuulte lucruri care puteau contribui la dezvoltarea ta personală şi profesională.

Aşa că, dragi boboci, ieşiţi să căutaţi aventura, să vă faceţi prieteni noi, să învăţaţi lucruri pe care nu le puteţi învăţa nici în 1000 de ani de facultate.

Nu pot decât să fiu mulţumită că mi-a luat DOAR un semestru pentru a mă trezi şi am reuşit să gust din plin studenţia.

Astea fiind spuse, dau leapşa mai departe către Alex. Aici introduc şi scuzele de rigoare în caz că ai primit leapşa de prin alte părţi.