Încă mai întâlnesc oameni care mă întreabă dacă Crilia e ONG. Obișnuiam să îmi fac procese de conștiință că nu am construit un brand clar, concis, care să transmită ce vreau eu.

Dar mi-am dat seama că nu mă deranjează așa tare. Nu mă deranjează pentru că ideea de ONG e una faină, prin simplul fapt că într-unul e plin de non-formal… și atunci e bine…

Că nu am deschis firma asta ca să mă îmbogățesc, ci pentru a face ceea ce îmi place fără constrângeri… și am știut că nu o să ajung vreodată în Top 100 cei mai bogați oameni de pe planetă, dar voi avea un loc unde lucrurile să se întâmple ușor și frumos, fără hârtii, hârtiuțe, aprobări, ședințe inutile și tot restul… că dacă simt că vreau să fac ceva, fac, iar dacă nu, nu.

Și pentru că sunt trainer mai mult și antreprenor mai puțin, uneori e greu să stau să analizez contul de profit și pierderi și să-mi fac un obiectiv din a avea o cifră de afaceri și nu-mi iese de fiecare dată… Iar când mă gândesc la bani, mi se blochează toată inspirația, toată puterea de a construi strategii.

Dar când mă gândesc la oameni, ei bine, după ce am cunoscut sute de participanți… îmi aduc aminte ce de energie îmi dau.

Da, dacă mă gândesc la oameni, lucrurile se întâmplă. Blocajele se deblochează și râurile de inspirație încep să curgă. Ori de câte ori m-am înconjurat de oameni, lucrurile au mers frumos și lin. Când am ales să lucrez singură, ideile s-au lăsat greu aduse la suprafață, m-am poticnit des, am găsit nod în papură și am amânat.

Și nu, nu vreau să aduc Crilia la stadiul de multinațională cu sute de angajați… asta ar însemna (am văzut-o cu ochii mei) proceduri de aprobare a ideilor mult prea complicate decât e necesar, hârtii, hârțoage, hârțulii, standarde de îndeplinit ca la carte, pontaje pe cartelă și prea puțin loc pentru greșeli, încercări și erori, spontaneitate… Și ar fi prea multe grade de separare între oameni…da, cred că ăsta ar fi argumentul suprem… să nu-mi cunosc fiecare omuleț în parte…

Să fie doar un loc unde lucrurile să se întâmple ușor și frumos… să fie bula mea roz… atât…